Dar nu mai pot aștepta să mi se spună totul. Adaug ceva..citesc ceva..oare de ce respir? De ce tu trebuie să respiri? Ce ești? Ritmul tău la nesfârșit..
Unde-mi este oare gândul? Trebuie acum notat? De ce nu putem rămâne închiși în noi?
Încă nu am putut trece peste mine, nu mă pot gândi la ceea ce ar trebui să gândesc, la ceea ce te aștepți tu..că aș putea gândi.
Eu nu cred; nu mai cred. Știu că mâine va fi mai întuneric, mai gol.. în mine sau poate în realitatea ta.
Nu te poți gândi decât la tine, la gândurile ce-ți plimbă mintea și în același timp.. care te plimbă pe tine prin lume, fără să te gândești măcar cu adevărat la persoana pe care o vezi privind-o în oglindă.
..pierd în continuare și nu am nevoie să-ți ascult gândurile acum, aceleasi..