(dramatic)

Știi...mă gândesc, poate ar fi fost mai ușor (pentru mine) dacă aș fi aflat asta de la tine..din glasul tău, nu din ceea ce ai arătat și altora.
Dar nu a fost ușor niciodată. Am crezut multe, mi-am imaginat și mai multe...acum am certitudinea că au fost doar iluzii puerile și nimic mai mult (poate pentru amândouă). Mi-a păsat prea mult, dar nu am arătat-o...nu regret asta. Am încercat să mă apropii, dar tu nu m-ai mai lăsat. Poate e vina mea...dar o depărtare, mă gândesc...implică doi.
Nu credeam că vei renunța, știu...greșeala mea. Și totuși! Cu atât de multă ușurință...eu..n-aș fi putut, nici acum nu pot. Nu te învinovățesc. Te invidiez oarecum. Poate nu sunt atât de puternică, poate tu ești.
Sau poate...nu a fost nimic la care să renunți. Nu mă consider a fi o pierdere pentru tine, mi-ai arătat asta de atâtea ori!.. Dar credeam că tu ai să vezi, ai să înțelegi, ai să mă accepți. Vreau să știi că eu am pierdut (din nou)..o mare parte din ceea ce credeam că e adevărat. Îmi vine acum atât de greu să cred că-ți pasă, că ți-a păsat vreodată atât cât mi-a păsat mie. Dar știu..suntem altfel. Ai atât de multe persoane lângă tine care pot să compenseze cu ușurință locul meu...eu nu am.

Repet, nu te învinovățesc cu absolut nimic. Singurul vinovat sunt eu. E mai bine pentru noi amândouă să credem asta.

Scriu asta pentru că mie încă îmi pasă. Vreau dintr-un motiv ambiguu ca tu să nu uiți asta. Nu știu pentru cât timp voi mai continua...probabil pentru ceva timp. În fond, mereu pare prea mult.

P.S. Să fac ceva altfel pentru mine? Dacă aș fi știut că asta vrei să fac, ți-aș fi cerut să-mi spui ce aș putea face, ce ai fi dorit ca eu să fac, cum ai fi dorit ca eu să fiu...pentru că aș fi renunțat cu cea mai mare ușurință la mine pentru tine. Atât de importantă ai fost pentru sufletul meu insignificant. Dintr-un alt impuls inexplicabil vreau ca tu să știi asta. Chiar dacă pare prea târziu.

P.S.S. Și totuși...toate acestea...ce le-a declanșat? O dimineață? Ceva ce am spus eu? Ceva ce crezi tu? Ceva ce ai vrut tu să faci tot timpul..să te depărtezi de mine? Ceva ce nu poate fi iertat??
..Toate aceste întrebări pe care nu am îndrăznit să le rostim niciodată!
Eu...sunt pe cale de a pierde un prieten drag, o persoană care înseamnă inimaginabil de mult pentru mine - dacă nu am pierdut-o deja - tu...poate doar o cunoștință.
Îți mulțumesc că ai acordat atenție acestor rânduri. Nu am avut intenția de a te acuza sau de a te supăra. Dacă am făcut-o, îți cer iertare încă o dată. Am avut intenția de a mă apăra, măcar de data asta... Am vrut să scriu câteva rânduri...iată unde m-au purtat gândurile.
„Rămâi cu bine, cu mine fie tot răul!”

Um.