new

Tot ce pot face este să vă las o adresă.

Artoria

„Apatia curgea prin membrele lui Elaine ca melasa. Așa trebuie să fie când ai malarie, se gândi ea.”

Soare cu dinți

În fiecare zi pierd câte ceva din abilitatea de a vorbi cu oamenii.

Ne ascundem după trestii neputincioși, falși, mârșavi.

Condiție

Sunt

asemenea

nisipului clepsidrei

care

poate fi timp

numai

în

cădere. 

„M-ai privit în ochi

Dar ce să vezi?

În emisfera mea

Tocmai se făcuse noapte.”

Nu știu cum se face că, doar seara sunt o persoană agreabilă... chiar și pentru mine.
Cu toate acestea, aș vrea ca diminețile ca cea de ieri să dureze veșnic... când merg tăcută prin raze și absorb candoarea începutului frânt.

Pricina

Mie mi s-a omorât timpul,
Onorată instanţă.

Când mă întorceam eu voluntar
Din război,
Am băgat de seamă
Că timpului meu îi fuseseră amputate
Inima, gura şi fruntea.

Dar nici aşa nu mi l-au lăsat în pace,
L-au pus să facă zile-chin, zile-lacrimi, zile-maşină, zile-bou,
O mulţime de lucruri
Care nu-l interesau.

Apoi au început să experimenteze pe el
Fel de fel de otrăvuri -
Tristețe, necazuri -
Parcă așa le zicea.

Lovitura de grație i-a fost dată în cap
Cu o bucată de destin
De esență tare.

Iertați-mi expresia,
Dar asta n-a fost viață !
De atunci, iată, am pierdut și jumătate din moarte
Așteptându-mi rândul la coadă,
Ca să v-aduc la cunoștință pricina mea,
Aici,
La judecata de apoi.

Marin Sorescu

Toate momentele acelea când viaţa tace, ca să-ţi auzi singurătatea...

Am mai spus-o și o voi spune din nou și din nou și din nou...

Gol și goală

Oamenii nu se îndreaptă spre mine, iar eu nu mă duc înspre ei. Prea puțini fac asta. Lucrul acesta m-a doborât încontinuu, aproape mă stinge. Cumva reușesc să mă consolez cu ideea că la sfârșitul zilei mă am pe mine și că voi fi capabilă să mă am mereu, să pătrund în adâncimile-mi deznădăjduite și să mă înving din nou. Reușesc să cred că am o certitudine. Aceea că sunt liberă în întregime și că nu voi fi singură niciodată atâta timp cât mă voi avea.

Adevărul e că...nu pot să mai fac asta la nesfârșit. Îmi crapă „masca”. Oamenii îmi par din ce în ce mai meschini, mai ostili pe zi ce trece. Încerc să nu mă gândesc la asta..după cum vezi, nu prea reușesc nici acum. Poate că sunt doar îngrozită de ideea că aș putea conviețui cu cineva, oricine; că cineva poate vedea toate acestea, tot ce gândesc.

Da, sunt lașă...și iremediabil nelalocul ei în tot ceea ce fac, sau mai degrabă nu fac. Da, așa mă fac ei să mă simt încă de când îmi pot aminti când am început să fiu ceea ce sunt.
Și gândurile nu mor. Doar se-ndepărtează de noi...apoi revin izbitoare și ispititoare în carnea sufletului și rămân acolo, și putrezesc tot sensul a ceea ce faci, și nu le poți scoate, și...
Nu, nu trebuie să te aștepți la altceva din partea mea. Deja ai plăcuta impresie că ne cunoaștem. Și eu o am. Suntem ceea ce suntem până la urmă...suntem ceea ce gândim. Cu atât mai rău pentru cei care sunt fericiți. Fericirea nu-i gândire... fericirea-i un zâmbet.
Nu încerc să te impresionez. Nu vreau asta. Aici doar scriu cuvinte relevante sau nu, gânduri palide. Atâta tot. Speram că vei înțelege asta și că vom cădea la comun acord. Avem destui spânzurați, nu mai trebuie să ne mândrim cu asta. Nu și noi doi. Suntem liberi, iar ei nu știu asta.

„Ciocnirea”

într-un târziu am încercat să-ţi dau telefon, dar telefonul murise
receptorul duhnea a formol, am deşurubat capacul microfonului
şi am găsit fierul ruginit, plin de viermi;
am căutat şurubelniţa
şi-am desfăcut carcasa: de liţa bobinelor
îşi prinseseră păianjenii pânza.

pe şnurul împletit, acum putred, cu cauciucul mâncat şi sârma zdrelită
îşi lăsau mirosul furnicile; l-am apucat, l-am smucit pân-a ieşit din pioneze cu tencuială cu tot,
am tras de el până am început să apropii
metru cu metru cartierul tău de al meu
turtind farmaciile, cofetăriile, pleznind ţevile de canalizare
încălecând asfalturile, presând atât de mult stelele pe cerul violaceu, de amurg, dintre case
încât deasupra a rămas doar o muchie de lumină scânteietoare
pulsând în aerul ars, ca de fulger.

trăgeam de fir, şi ca un sfânt indian făcând trapezul pe ape
statuia lui c.a. rosetti aluneca spre miliţie
consiliul popular al sectorului doi
se ciocni de foişorul de foc şi se duse la fund cu tot cu o nunta
iar strada latină zâmbi; trăgeam de fir, încolăcindu-l pe braţ, şi deodată
casa ta cu brauri albe şi roz ca o prajitura de var
apăru cu fereastra ta în dreptul ferestrei mele
geamurile plezniră cu zgomot
iar noi ne-am trezit faţă-n faţă
şi ne-am apropiat din ce în ce mai mult
până ne-am îmbrăţişat strivindu-ne buzele
pulverizându-ne hainele, pieile, amestecându-ne inima
mâncându-ne genele, smalţul ochilor, coastele, sângele,
ciobindu-ne şira spinării, arzând.

arzând cu troznete, că daţi cu benzină
arzând cu gheţuri albastre, cu stalactite de fum
cu ceară sfârâitoare, cu seu orbitor
până cenuşa a umplut lada de studio şi chiuveta din baie
şi păianjenii şi-au făcut plase în coşul pieptului nostru.

Keaton Henson Lying to you

I can see in your eyes that you mean it. 

I can feel in your arms that it's true. 

And though I just heard myself say it,

Baby, I'm lying to you.

Baby, I'm lying to you.

All of these years you've been lonely, 

And not knowing not what you should do.

And though you are right, I've been looking as well.

Babe, I'm not looking for you.

Babe, I'm not looking for you.

I'm just as damn disappointed as you,

Only I just do better to hide it.

And the one thing that keeps me from falling for you,

Is I'm truly alone and I like it.

I'm truly alone and I like it.

As we lie in bed I feel lonely,

Though we're young, I feel eighty years old.

And your arms around me are keeping me warm.

But baby, I'm still feeling cold.

Baby, I'm still feeling cold.

And girl you must know you are lovely,

You're kind and you're beautiful too.

And I feel in some way I do love you

But babe, I'm not in love with you.

It may seem strange that I still stay with you,

If it's true you're not really the one.

And why don't I just keep on looking for her?

Cause once I found her and now she is gone.

Cause I found her and now she is gone.

I found her and now she is gone.

autoportret...Kundera

„Cei care își dau seama că viața lor e un naufragiu pornesc la vânătoare de vinovați.”

„...m-am scăldat în tristețea ei.”

„Noțiunea de iubire (de mare iubire, de iubire unică) s-a născut și ea, probabil, din limitele strâmte ale timpului care ne este dat.”

„Memoria păstrează o parte absolut infimă din viața trăită.[...] Nu e în stare să rețină din trecut decât o biată părticică, fără să știm de ce tocmai aceea și nu alte, această alegere, la fiecare dintre noi, făcându-se în chip misterios, independent de voința și interesele noastre. Nu vom înțelege nimic din viața umană dacă vom continua să trecem cu vederea prima dintre toate evidențele: nici o realitate nu mai există așa cum era atunci când era; restituirea ei este cu neputință.”

„Aici e oroarea: trecutul pe care ni-l amintim este lipsit de timp.”

„În loc să se bucure de regăsirea unei clipe uitate, era descurajată de necuprinsul vidului care-o înconjura.”

„...și e o lume în care nu poate vorbi nimănui pentru că toți cântă și urlă, o lume în care nimeni nu-i vorbește pentru că toți țopăie și dansează.”

altfel

Nu. Nu e o zi din acelea. Nu mă pot preface. Ce mă fac?
Gândurile pier în fața mulțimii râncezinde în suspinele morții.

Timpuri râncede

Lovituri. Una după alta... că doar „și așa te usuci”.
Nu am uitat.

Noi

Dinspre Noi au apus cetățile.
Dinspre Abis se desprind ruinele, cucerite din timp, mereu pierzându-se în Noi.

Autoportret într-un gând

Mă trezesc zvârcolindumă-n propria mizerie, în propriu-mi destin infect din care razele pier și morții învie.
Pieptul mi-e amorțit de atâta întuneric.
Sunetul greței îmi deschide ochii.
Plânsul mi-e tulbure, îngerii dansează suav.
Talia mi-e frântă - sufletul smuls.
Aerul sfâșie.
Goală privind propriu-mi apus, îmi mimez fericirea.
Dincolo de mine totul e tulbure, timpul zboară petrecându-mi uitarea.

Rondelul despărțirii - Edmond de Haraucourt

La orice despărţire murim cîte puţin.
Te simţi mai singuratec, mai strein.
E un adio dragostei lăsate,
un cîntec îngînat pe jumătate,

Un doliu-al legămîntului făcut,
Zăbranicul nădejdii jurate la-nceput,
o amintire goală-a zălogului pierdut.

Te-ai despărţit odată, ca din glumă,
cu-o-mbrăţişare parcă şi postumă.
La fiece plecare, pînă la cea din urmă,
cîte ceva din tine, rămas întreg,
se curmă.

Tradusă  în limba română de către Tudor Arghezi

Cu ceva timp în urmă, un timp care și-a lăsat răsuflarea să pătrundă și astăzi în mine.

„Mă simțeam alb, cu tot sufletul în așteptare, și liniștit ca un cadavru.”

„July” written by George Bacovia

There are some dead in the town, darling,
And I came to tell you just that;
On the bier, because of the heat in town -
Slowly the corpses rot.

The living, with flesh drenched in sweat
From the heat, also move in decay;
There’s a stench of corpses, my darling,
And even your breasts wilt today.

Pour some strong scent on the carpets,
Bring me roses to fit you out;
There are some dead in the town, darling,
And slowly the corpses rot…

Sunetul

În ultimul timp...

Văd cum viața celorlalți se desfășoară înaintea mea atât de firesc, de parcă aș fi spânzurată într-un timp care mă îndepărtează de tot ceea ce ar trebui să fiu sau să arăt că sunt.

De fiecare dată când văd pe cineva că mă privește, îmi vine să mă frâng toată.

„O nouă primăvară pe vechile dureri”

Mai degrabă eu eram cea nelalocul ei. Toți aveau o viață...atât de privilegiați!

Dar nimeni nu e interesat a asculta o amărâtă care nu socializează, care urăște tot ce-i întâlnește privirea.

Deopotrivă...e infam cum toți cei apropiați îți cer să fii oportun, prielnic, să îi asculți când ei nici cel mai infim grăunte de înțelegere nu ți-l pot împărtăși.

Nu.

Nu!

Nu mai vreau să simt toate astea - chiar dacă ele sunt singurele care mă pot ține în viață!

...Dar nu e altă cale pentru mine. Nu pot schimba ceea ce am fost mereu. Nu-mi rămâne decât deznădăjduirea și în cele din urmă acceptarea - resemnarea?! Propriu-mi dezgust față de mine a căpătat o ardoare încă de timpuriu, iar acum nu face decât să viețuiască și să pună stăpânire treptat pe tot ceea ce-am văzut cândva frumos în fața ochilor. Prospețimea vârstei nu mă poate alina. Dimpotrivă...nu-mi priește, nu mă poate liniști, amplifică totul. De fiecare dată e mai mult, mai demoralizator, descurajator, deplorabil. It doesn't get better.

 Nu par să viețuiesc prea bine.

Yes, nothing changed. I still suffer from myself.