Mă trezesc zvârcolindumă-n propria mizerie, în propriu-mi destin infect din care razele pier și morții învie.
Pieptul mi-e amorțit de atâta întuneric.
Sunetul greței îmi deschide ochii.
Plânsul mi-e tulbure, îngerii dansează suav.
Talia mi-e frântă - sufletul smuls.
Aerul sfâșie.
Goală privind propriu-mi apus, îmi mimez fericirea.
Dincolo de mine totul e tulbure, timpul zboară petrecându-mi uitarea.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu