duminică, aprilie 28

Condiție

Sunt
asemenea
nisipului clepsidrei
care
poate fi timp
numai
în
cădere. 

„M-ai privit în ochi
Dar ce să vezi?
În emisfera mea
Tocmai se făcuse noapte.”

miercuri, aprilie 24

Nu știu cum se face că, doar seara sunt o persoană agreabilă... chiar și pentru mine.
Cu toate acestea, aș vrea ca diminețile ca cea de ieri să dureze veșnic... când merg tăcută prin raze și absorb candoarea începutului frânt.

marți, aprilie 23

Pricina


Mie mi s-a omorât timpul,
Onorată instanţă.

Când mă întorceam eu voluntar
Din război,
Am băgat de seamă
Că timpului meu îi fuseseră amputate
Inima, gura şi fruntea.

Dar nici aşa nu mi l-au lăsat în pace,
L-au pus să facă zile-chin, zile-lacrimi, zile-maşină, zile-bou,
O mulţime de lucruri
Care nu-l interesau.

Apoi au început să experimenteze pe el
Fel de fel de otrăvuri -
Tristețe, necazuri -
Parcă așa le zicea.

Lovitura de grație i-a fost dată în cap
Cu o bucată de destin
De esență tare.

Iertați-mi expresia,
Dar asta n-a fost viață !
De atunci, iată, am pierdut și jumătate din moarte
Așteptându-mi rândul la coadă,
Ca să v-aduc la cunoștință pricina mea,
Aici,
La judecata de apoi.

Marin Sorescu

duminică, aprilie 21