Prefer să nu.
Toate dispar..totu-i șubred.

trecuta Mai

Mult prea multe gânduri morbide pentru o zi astfel însorită. Nu am putut trece peste mine astăzi, iar acum toate deșeurile mi se zvârcolesc prin suflet.
E adevărat..a trecut acel timp pe care-l trăisem într-o suflare, fără să-mi pese de ce-aș mai putea pierde. Totuși nu-ți pot confesa amarul putred pe care-l simt în gură..gusturile înșeală și ele. Cum spuneam, a trecut și ea. Am trăit multe, îmi amintesc și mai puține. Uneori...nu îmi e de ajuns gândul că am mai suportat o zi sau că am supraviețuit-o. Prea multor zile nu le-am supraviețuit, am fost înfrântă de prea multe ori.
Presupunând că strigătul meu ajunge la tine. Îi vei da ascultare? Doar o curiozitate întârziată, dezinteresată poate în clipa de față.
Nu caut să am vre-un sens; totul se leagă de la sine dacă ști cum să-l simți...dacă simți măcar ceva. Mărturisesc doar că ireversibilitatea m-a copleșit mereu, mi-a copleșit spiritul mult prea tânăr pentru a fi atât de serios (cum am fost mereu). De aceea poate mi-am ratat toate ocaziile, oportunitățile de a fi... lipsită de frământările lăuntrice din fiecare clipă a existenței mele. Trecută Mai...doar gustul gândurilor îl mai simt.

Să învăț să trăiesc cu mine.
Timpul sunt eu.
Într-una din zilele astea am să mor subit în mine.
Să nu mă uit.
Să nu-ți răspund.


Să citesc....egal
Să respir.

where is my mind ?

Nu mă pot suporta la nesfârșit.


The Mysterious Lady (1928) cu Greta Garbo și Conrad Nagel

prieteni morți

„La capătul ei, rostirea devine, într-un fel, tăcerea ființei.” C.N.

„Cum se face că prezentul devine trecut? Ce e timpul? Furnizorul neantului.” E.I.

„Adevărat că viața nu e mare lucru. Și ce-i adaugi e-atîta de puțin!” A.F.

„...deșteptăciunea nu este altceva decît gradul cel mai înalt al mediocrității. Deșteptăciunea e acea formă superioară de inteligență pe care o pot înțelege, aprecia și iubi toți.” G.P.

„Plîngea din instinct, așa cum cînți cînd ești vesel.” G.M.

„Printre oamenii lispsiți de personalitate, de o puternică notă proprie, de un destin ferm, printre inșii de duzină și de turmă există unii care mor prin sinucidere fără a aparține totuși tipului de sinucigași, din cauză că le lipsesc nota propie și însemnul distinct, în vreme ce, pe de altă parte, printre cei care, în esență, sunt sinucigași, există mulți, foarte mulți, poate cei mai mulți care nu-și vor curma nicicând zilele.” H.H.

„...lacrimile care, vărsate în taina inimii, nu cad niciodată pe pământ.” H.B.

„Omul e un univers închis cu legile-i proprii care-i comandă viața efemeră, tot atît de departe de ceilalți oameni ca și un astru de ceilalți aștri, fără nici un mijloc de comunicare reală cu nimeni. Iluzia comunității cu alți semeni te înșală numai pînă în momentul unei mari zdruncinări sufletești, cînd deodată îți dai seama că nici părinții, nici prietenii, nimeni nu te poate nici ajuta, nici măcar înțelege...” L.R.

„Ești pal de osteneala de-a pribegi în cer
Privind mereu pămîntul,
O, astrul meu stingher...?”J.J

După cânturi și delire prin al nopții clarobscur am rămas doar eu cu mine.

mort

Ah! cât Soare și cât Lună în adâncul meu suspin
Zile strâmbe simt în vene și nici vise nu-mi mai cântă.
Tresărind, încep a strânge, în șiroaie chipuri spâne
Ce-mi descântă calea morții, taină cruntă-n chip măiastru.

Și din ceruri mă îngână spumegând în valuri, Marea
Niciun gând nu-mi poate plânge, amintindu-mi-n tot salvarea.
Căutând doar adevărul, am rămas în calea morții
Într-o clipă doar cuvântul m-a cuprins fără suflare,
Putrezind în mine totul, am rămas c-o lumânare.

Things that you might like.. don't grow inside of me

Vorbesc despre mine, sunt singura pe care o cunosc, singura pe care o știu aproape-mi.
Nu cunosc oamenii. Nu-mi cunosc prietenii; pot fi atât de ușor înlocuită de un altul, o alta...
Te privesc fără a simți măcar cel mai insignificant lucru, cât de plată-mi ești acum. Poate m-am schimbat, poate abia acum privesc pentru întâia oară totul...

Dar vai!...câte văd!..

Nu sunt făcută pentru a iubi, pentru a fi iubită...iubire. Gândindu-mă că mai devreme sau mai târziu poate voi sfârși tragic, sfâșiată de propriu-mi păcat, de propriu-mi regret, gândesc că ar fi potrivit să-mi aleg cuvintele, și să sfârșesc o dată teatrul acesta. Să devin din nou o umbră...o umbră a gândurilor tale despre mine.

{...}mă gândesc...este amuzant cum Moartea îi găsește doar pe aceia care nu au nevoie de ea...