Toţi sunt la fel. Artiştii sunt la fel. Oamenii sunt la fel. Toată mizeria cum că toţi sunt diferiţi, fiecare este special, diferit sau deosebit..well..that's just a bull. Niciunul nu se diferă de celălalt. Nici măcar unul. Mizerabilii. Încearcă să fie diferiţi, să se distingă unul de celălalt, dar nu pot. Adevărul este altul...şi l-au pierdut cu mult timp în urmă. Trăiesc o fantezie, o iluzie, un miraj. Îşi satisfac plăcerile şi pleacă.
Omul este om. Nimic mai mult, nimic mai puţin. Se naşte, trăieşte, se f*te şi moare. Atât. Jalnic. Superficial.

Eu sunt ceva...nimic, nimeni. Nu vreau să fiu om. Nu sunt om. Nu am fost niciodată şi nici nu voi fi.
Eu nu fac parte din această lume.
Îmi poate auzi cineva gândurile? Să vină să mă ia? Nu un om...doar cineva. Poate nimeni. Sau nimic. Poate cineva.

Eu am fost acolo. Ceilalţi n-au fost. Ei nu văd. Nu aud. Nu simt.
Tot ce simt...am simţit doar eu. Ei nu există.
Sunt doar acolo. Stau. Privesc. Dar nu văd.