Nu am putut vedea. Nu pot asta nici acum. M-a lovit cât a putut de tare, iar acum am rămas pustie. Singură, înconjurată de tăcere. M-am luptat cu tăcerea şi am riscat să fiu cuprinsă de ea. Tu ai dispărut în tăcere.

Totul se schimbă, dar neschimbat rămâne totul. Un murmur tot. Şi nimeni nu observă pustiul. Această viaţă..timpul..oamenii... Un pustiu totul.

Şi totul a dispărut din faţa mea..aşa cum vei dispărea şi tu. Vântul rece mă va înţelege...inima-mi va dispărea în praf, iar tăcerea mă va proteja din nou şi mereu..