Nu m-am priceput niciodată să atrag oamenii, să mă descurc cu ei. Am vrut întotdeauna să fiu singură. Nu pot ademeni pe nimeni. Sunt într-o minoritate cruntă în împrejurările acestea...Vreau cu disperare să m-agăţ de ceva. Inadaptarea mă frământă acum, mâine poate nu.
Posibil să fiu tipul sinucigașului (totuși, noi ăștia nu prea ne sinucidem, dac-ar fi vorba de actul de sinucidere în sine; lașitatea e exclusă..motivele sunt multe, dar poate ne vom ocupa altădată de ele).
Nu, nu vreau să fiu tratată (nu consider gândurile o boală).Vreau să trăiesc toate acestea, să simt că eu nu voi mai exista odată. Gândul că n-aș mai fi...
Nu exclud Moartea. E prezentă în fiecare clipă a vieții... fără ea, viața n-ar exista; nu o mai tratați cu ignoranță.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu