O zi în care toți îmi sunt străini - departe de orice înțelegere

Sunt femeie. Ar trebui ca toate acestea să-mi fie la îndemână. Dar eu nu pot nici măcar surâde așa cum o fac ele. „Celelalte”. Pot doar să stau și să distrug acele legături blocate în propria-mi izolare, asigurându-mă mereu că ceea ce mă îndepărtează este intoleranța de a găsi vreo cale mai oportună.
Sunt trecută cu vederea - asta m-a otrăvit... un timp. Apoi am negat totul. M-am negat în speranța că poate zâmbetele lor vor deveni treptat ceva fad, ceva care să nu conteze. M-am revoltat; încă mă mai târgui.
Nu vreau niciun sfat, nicio mirare.
Mi se lua viața de pe chip când eram privită; în același timp nimic nu mă făcea să mă simt mai neștiută de nimeni.

Stând...