„Cursă” de Octavian Paler

Mai departe de moarte, mai departe de viață,

mai departe de dragoste, mai departe de mine,

mai departe de noi,

mai departe de cei care-am fost,

de cei care-am fi putut deveni.

Și cursa continuă.

Un singur lucru

Nu ți se cere decât un singur lucru. Să înveți.
În rest....poți avea lumea-ntreagă.

18

18...o cifră... sună atât de promițătoare!  Un alt înveliș al deșertăciunii.

Monolog

Știu că sunt singură.
Mereu am fost singură.
De când m-am născut... tot singură am rămas.

„

 - Ce faci?
 - Aștept să nu mai fiu.”

„

 - Ce te face să crezi că tristețea ta nu este falsă?
 - Ca să nu-ți râd direct în față, îți spun: Poate e falsă... dar e permanentă.”

Ce sunt eu?... Nimic bun.

Este cel mai oportun răspuns.

Mereu am avut acest sentiment bizar, această stare de neliniște pe care n-o puteam denumi...îmi scăpa ceva. Acum, în urma unui minor eveniment (care aparent se uită cu nepăsare de către toți) am avut gândul: nu trebuia să exist. Mă chinui de la începuturile existenței mele cu această povară: eul - existența.

Nu vreau să moară doar o parte din mine. Vreau să mor toată!

Să se ducă naibii toți!

„

Zilele de naștere sunt - ca și sărbătorile Crăciunului - pline de decepții. O veselie artificială, confecționată din vreme, un revolver la tâmplă, cu îndemnul: „Dezlănțuie-te! Bucură-te!”

Nu consider gândurile o boală

Nu m-am priceput niciodată să atrag oamenii, să mă descurc cu ei. Am vrut întotdeauna să fiu singură. Nu pot ademeni pe nimeni. Sunt într-o minoritate cruntă în împrejurările acestea...Vreau cu disperare să m-agăţ de ceva. Inadaptarea mă frământă acum, mâine poate nu.

Posibil să fiu tipul sinucigașului (totuși, noi ăștia nu prea ne sinucidem, dac-ar fi vorba de actul de sinucidere în sine; lașitatea e exclusă..motivele sunt multe, dar poate ne vom ocupa altădată de ele).
Nu, nu vreau să fiu tratată (nu consider gândurile o boală).Vreau să trăiesc toate acestea, să simt că eu nu voi mai exista odată. Gândul că n-aș mai fi...
Nu exclud Moartea. E prezentă în fiecare clipă a vieții... fără ea, viața n-ar exista; nu o mai tratați cu ignoranță.

Nonșalanță

Nu am simpatizat niciodată perioadele belice, poate chiar le detest. Nu am înțeles și nici nu voi înțelege în totalitate cum specia umană - în deosebi masculii speciei mele - poate recurge atât de nonșalant la acte de violență brută, la dueluri, lupte și într-un final tragic, la războaie, masacre. Se spune că suntem singura specie care-și omoară semenii din plăcere și dintr-o dorință nebună pentru putere - într-un sfârșit tragic ne trezim și murim.

Sunteți în genere sociabili și gălăgioși...atunci când un necaz se prezintă, toți preferați tăcerea și privirile compătimitoare.

Ticăloși

Mi-e greu să vorbesc despre o carte, despre ceva ce am trăit, ceva ce am simțit până în străfundul măduvei...chiar și imediat după ce am citit-o. Tot ce pot spune celor care au asemenea pretenții de la mine este: „Citește-o!” sau penibilul clișeu „Ți-o recomand.”
Oamenii îmi cer prea mult, au anumite așteptări din partea mea...așteaptă Ceva..Mereu. Atunci când nu livrez teatrul dorit, joacă rolul dezamăgitului, stupefiatului, dar de cele mai multe ori rolul imbecilului care a fost cândva canalie.
Cine sunt eu să le deschid orizontul, mintea și sufletul, să le servesc indicii și să trădez cu josnicie viața, destinul unei cărți? Cine sunt eu să împărtășesc tainele unui lucru sacru? Găsiți-vă altă ticăloasă.